Viitorul / Acum

Suntem contemporanii care încercăm să materializăm vise. Necesitățile unei familii sau ale unei comunități ne sunt transmise prin teme de proiect iar noi începem apoi să imaginăm și să schițăm viitorul. Calitatea mediului construit de la peisaj architectural, spațiu urban sau rural și până la cele mai mici detalii ale locuințelor, toate au un impact asupra dezvoltării noastre ca oameni și ne definesc ca și comunitate.

Gestul architectural este materializarea unui vis sau doar a unei necesități funcționale dar, indiferent de tema pe care o abordăm, impactul pe care proiectul nostru îl va avea asupra beneficiarilor este rareori cuantificat la adevărata valoare.

Conturăm și definim spații și volume, ne asumăm coerența lor funcțională, impactul lor în acest moment în oraș dar suntem oare în măsură să cuantificăm eficiența, valoarea estetică sau puterea lor dea a defini comunități în viitor? Viteza cu care locuitorii orașelor se adaptează evoluției tehnologice depășește cu mult flexibilitatea funcțională pe care suntem învățați să o oferim clădirilor pe care le proiectăm.

Am afirmat deseori faptul că arhitectura este exercițiul de comunicare pe care trebuie să-l facem din nou împreună, comunitate și arhitecți. Reconectarea la valorile tradiționale este considerată una din căile importante prin care vom putea identifica strategiile de adaptare la temele actuale.

Arhitectura își caută calea de a fi în mod real un răspuns la teme bine definite de comunitate, administrație și beneficiari, o unealtă de formare și educație. Implicarea în identificarea și definirea temelor este un prim pas. Asumarea acestora și conturarea unui răspuns corect este deja un gest pe care multe din specialitățile implicate au reușit să îl ridice la o valoare apreciabilă dar suntem oare în măsură să concepem teme și proiecte care, materializate, să ne definească și să fie utile peste zeci de ani?

Care vor fi valorile generațiilor viitoare crescute în noile cartiere? Oameni, arhitecți, administrație, specialiști, contemporani, sociologi, istorici, dezvoltatori... ne imaginăm și ne asumăm asta?

Acum, când proiectele noastre se materializează mult mai repede, este important să înțelegem faptul că viitorul este în mâinile noastre

Arh. Daniela Maier

Curator
Bienala de Arhitectură Transilvania 2019

© 2019 Batra